Posts filed under: ‘Retete pentru ten‘
Crema nutritiva cu menta pentru ten gras
Pentru ca ingrijirea tenului este esentiala pentru o piele sanatoasa, azi m-am gandit la o reteta de crema de fata pentru ten gras, care poate fi folosita si ca o lotiune de curatare, dar si pentru a preveni aparitia petelor pe fata.
Ingrediente:
- 50 ml ulei de migdale dulci
- 20 ml apa de trandafiri
- 10 g fulgi de ceara de albine
- 2-3 capsule de vitamina E ( se inteapa caspula si se goleste continutul – daca gasiti vitamina E solutie se pun 0.6g)
- 3-4 picaturi ulei esential de menta
Mod de preparare:
Se pun intr-un vas pe baie de abur ceara de albine si uleiul de migdale dulci. Se amesteca pana se topesc fulgii de ceara si lichidul ramane limpede.
Se da jos de pe foc si se adauga cate putin apa de trandafiri amestecand cu un mixer pana capata consistenta cremoasa .
Se adauga vitamina E si se omogenizeaza.
Pentru o senzatia de racoare se adauga 3-4 picaturi de ulei esential de menta si se amesteca din nou.
Se pune crema intr-un borcanel si se pastreaza la frigider.
13 comentarii noiembrie 15, 2011
Crema hidratanta pentru ten normal
Cremele hidratante impiedica, incetinesc, eliminarea apei din piele, pentru ca aceasta sa ramana tonica.
Crema hidratanta este eficienta daca da imediat senzatia de piele fina; daca dupa aplicarea cremei pielea continua sa “stranga”, inseamna ca produsul folosit nu este eficient;
Ingrediente:
Ceai de iasomie 52g
Suc de aloe vera 10g
Ulei de samburi de struguri 29,4g
Ceara de albine 8g
Vitamina E 0,6g ( 3 caspule )
Mod de preparare:
Se pun intr-un vas pe baie de abur ceara de albine si uleiul de samburi de struguri. Se amesteca pana se topesc fulgii de ceara si lichidul ramane limpede.
Se da jos de pe foc si se adauga cate putin ceaiul de iasomie si sucul de aloe vera amestecand cu un mixer pana capata consistenta cremoasa .
Se adauga vitamina E si se omogenizeaza.
Eu nu am adaugat nimic pentru miros, insa cine doreste poate pune cateva picaturi de ulei esential ( esenta se alege dupa preferinte).
10 comentarii aprilie 28, 2011
Lapte demachiant pentru ten sensibil
Uleiul de avocado si cel de migdale sunt foarte repede absorbite de piele si bine tolerate.
O sursa bogata de vitamina A si D, uleiul de avocado este usor absorbit de piele si hidrateaza in profunzime, ceea ce il recomanda ca un ingredient de baza in produsele pentru ingrijirea pielii mature sau uscate.
Uleiul de migdale hidratează pielea din jurul ochilor ( masajul cu ulei de migdale dulci fiind recomandat pentru atenuarea cearcănelor ), previne îmbătrânirea pielii şi netezeşte ridurile, înlătură machiajul, chiar şi rimelul rezistent la apă.
Ingrediente:
- 100 ml apa de trandafiri,
- 20 ml ulei de migdale
- 20 ml ulei de avocado
- 1 lingura ceara de albine
- 3 filole de vitamina E sau extract de rozmarin ( 5ml) – pentru conservare
Mod de preparare:
Se incalzesc la bain-marie cele 2 uleiuri si ceara de albine. Dupa ce devine un lichid limpede (ceara s-a topit complet), se adauga putin, cate putin, apa de trandafiri, amestecand cu mixerul pana arata ca un lapte . In functie de preferinte, daca dorim o lotiune mai densa sau nu, ajustam cantitatea de apa de trandafiri folosita. Daca punem mai putina apa de trandafiri iese o lotiune mai cremoasa, care se poate dilua pana ajunge subtire ca un lapte demachiant.
Lotiunea astfel obtinuta se toarna intr-o sticluta sterilizata.
Eu o pastrez la frigider pentru ca da o senzatie racoroasa. Inainte de fiecare folosire agitati bine.
Add a comment aprilie 13, 2011
Crema nutritiva antirid cu ulei de argan si apa de trandafiri
Pentru astazi am ales o reteta foarte draga mie si usor de realizat.
Uleiul de Argan contine un mare procent de acizi nesaturati si de vitamina E, ce ii confera proprietati hidratante, nutritive si protective contra agresiunilor externe. Previne uscarea si imbatrinirea fiziologica a pielii si reconstruieste filmul hidrolipidic. Bogat in antioxidanti, daca este folosit constant, neutralizeaza radicalii si, in consecinta, atenueaza ridurile. Are proprietati nutritive pentru piele, datorita procentului ridicat de vitamine A, E (antioxidant) si F (nutritiv si emolient).
Hidrolatul ( apa ) de trandafiri are proprietati benefice pentru ten. Este un excelent tonifiant, calmeaza piele sensibila sau iritata, improspateaza si da stralucire tenului obosit, lipsit de vitalitate, are actiune regeneranta si antirid.
Ceara de albine este un ingredient folosit in multe produse si tratamente cosmetice. Are rolul de a emulsifia ( a lega ) preparatele cosmetice.
Ingrediente:
| Ulei de argan | 50 ml |
| Ceara de albine | 1 lingura |
| Hidrolat de trandafir | 3 linguri |
| Vitamina E | 3 capsule |
Preparare
Se pun uleiul de argan si ceara de albine intr-un bol termorezistent, pe Bain-Marie. Se amesteca usor pana se topesc si amestecul devine limpede si omogen.
Se ia bolul de pe foc si se adauga hydrolatul de trandafir si capsulele de vitamina E. Se amesteca energic ( cu mixerul) pana la omogenizare.Se pot adauga 1-2 picaturi de ulei esential de trandafir ( in functie de preferinte ).
Se toarna crema intr-un recipient steril, cat inca este fluida.
Succes!
4 comentarii aprilie 11, 2011
Masca hranitoare pentru ten normal
Pentru tenul normal, o mască pe bază de argilă albă va face ca pielea ta să fie proaspata si stralucitoare mereu.
Iată de ce ingrediente ai nevoie:
o linguriţă de ulei de măsline,
un gălbenuş de ou proaspăt,
o linguriţă de miere,
100 de grame de argilă albă (caolin)- se gaseste la plafar
două picături de ulei esenţial de trandafiri.
Se amestecă foarte bine ingredientele, până se obţine o pastă cremoasă.
Este bine sa folosim castronase din portelan si un pistil tot de portelan. Astfel compozitia nu se va schimba.
Se aplică apoi masca pe faţă şi pe decolteu si se lasa timp de 30 de minute.
Clătim apoi cu apă călduţă.
Dupa indepartarea mastii este recomandat sa pulverizam pe fata apa de trandafiri.
Add a comment aprilie 8, 2011






